Cum te eliberezi de codependență

Știi replica “mergi la terapie”? Oricât de mult mi-aș dori eu să-i ajut pe oameni prin ceea ce fac, rolul meu se limitează la a oferi informații, educație și a trezi în oameni dorința de a face ceva din viața lor. Altfel spus, nu cred în puterea unui articol este de a înlocui terapia.

Știu că majoritatea oamenilor asta vor – soluții miraculoase. Chiar și când vin în terapie, am auzit cereri de tipul:

spune-mi frazele pe care să mi le spun, ca să-mi treacă starea emoțională“.

E draguț, dar imposibil. Până nu lucrezi la sursa problemelor, la focul care alimentează constant acea emoție, degeaba încerci să faci vindecări de scurtă durată, e ca și cum ai lua mereu un analgezic pentru durere de cap, dar nu cauți motivul de ce te doare capul.

Ca orice problemă clinică, e posibil ca depășirea codependenței să necesite timp și eforturi susținute. Și ajutorul unui specialist. Terapia de cuplu poate fi recomandată pentru cuplurile codependente, pentru că se acționează în două direcții simultan, și se lucrează asupra contextului. Eu fac sesiuni separate apoi cu amândoi, e indicat pe puțin trei ședințe pentru a se ajunge la conștientizare, responsabilizare, acțiune.

Iată și câteva idei despre în ce constă, călătoria ta de la codependență.

  • În primul rând, vei ajunge să îți identifici și să îți hrănești propriile nevoi și dorințe. Practic, îți dezvolți o conexiune puternică cu lumea ta interioară. Te vezi ca fiind o persoană care se poate baza pe sine, inteligentă și capabilă, care merită să își trăiască viața după propriile repere.
  • Spui “nu” comportamentului abuziv. Conștientizarea, schimbarea și evoluția sunt necesare pentru tine și persoana iubită pentru a trece peste obiceiurile nesănătoase din relație.
  • Răspunzi mai degrabă decât să reacționezi la ceea ce-ți spune / face partenerul/partenera. Să îți setezi limite sănătoase înseamnă, printre altele, să nu reacționezi automat la gândurile și emoțiile cuiva.

Atunci când te eliberezi de codependență: 

  • Înțelegi că nu ești responsabil(ă) pentru fericirea altcuiva.
  • Nu mai simți obligația să stai în relații nesănătoase sau care îți provoacă multă suferință, cu persoane care au nevoie să fie salvate, conținute. Iar dacă detectezi abuz verbal, emoțional sau psihologic, știi să te distanțezi de el.
  • Dezvolți o relație mai autentică cu tine. 
  • Dezvolți granițe sănătoase. 
  • Devii mai asertiv(ă). 
  • Te eliberezi de complexul salvatorului.
  • Îți vindeci stima de sine scăzută, cultivi încredere în propria ta persoană, înveți să te iubești pe tine însuți.
  • Scapi de nevoia de aprobare, și de frica dezaprobării din partea celorlalți
  • Scapi de teama de abandon, și de ideea că nu vei putea să funcționezi dacă celalalt te părăsește.
  • Înveți să ai încredere în propria ta busolă, în propriile tale repere. În impulsurile subtile care-ți vin din partea intuiției, din partea emoțiilor, a vocii interioare. Dezvolți o mai bună relație cu vocea ta interioară, cu sistemul de protecție.
  • Înveți să oferi susținere în loc de salvare, deci să faci diferența dintre cele două
  • Îți schimbi sistemul de valori și credințe.
  • Reziști tentației să repari tot ce e disfuncțional în jurul tău.
  • Înveți să iei o pauză de la tot și să te refocalizezi pe tine.
  • Dezvolți modalități sănătoase de a gestiona conflicte.
  • Cultivi relații cu oameni sănătoși.
  • Crește stima de sine

Distribuie

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *